Grupul de Acțiune Locală Sebeș

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Sebeş, cu sediul în Municipiul Sebeş, strada Piața Primăriei, număr 1, judeţul Alba, înregistrată în registrul persoanelor juridice prin sentinţa civilă număr 696/CC/2017 din 29.05.2017 a Judecătoriei Sebeş, codul fiscal număr 38209501 din 14.09.2017, este o persoană juridică de drept privat, fără scop lucrativ, organizată în baza ordonanţei număr 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Asociaţia a fost constituită sub fundamentul conceptului european de „Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunităţii” (DLRC) este o noţiune utilizată de Comisia Europeană pentru a descrie o abordare care inversează politica de dezvoltare tradiţională „de sus în jos”.

Asociaţia are ca scop dezvoltarea economică şi socială în baza unor acţiuni durabile, de calitate, sustenabile financiar, uman şi instituţional. De asemenea, asociaţia are ca scop implementarea strategiei de dezvoltare locală a Grupului de Acțiune Locală Sebeş.

În realizarea acestui scop, asociaţia urmăreşte, printre altele, următoarele obiective:

-sprijinirea dezvoltării economice bazate pe competitivitate şi crearea de locuri de muncă;

-sprijinirea dezvoltării urbane durabile;

-protecţia mediului şi asigurarea de habitate umane durabile;

-promovarea „energiilor verzi” şi eco-eficienţei energetice;

-dezvoltarea resurselor umane şi valorizarea mixului etnic, lingvistic şi religios local;

-afilierea şi/sau dezvoltarea de parteneriate, precum şi acţiuni de cooperare locale, regionale, naţionale sau internaţionale, cu alte organizaţii neguvernamentale sau ale administraţiei publice locale şi centrale, cu universităţi, agenţi economici, organizaţii patronale, sindicale, organizaţii culturale şi de cult;

-sprijinirea dezvoltării economice a Municipiului Sebeş şi a agenţilor economici;

-dezvoltarea infrastructurii economice şi turistice.

Asociaţia implementează Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Sebeş care beneficiază de o finanțare nerambursabilă integrată POR și POCU 2014-2020 în valoare de aproximativ 7 milioane de euro. Entitățile eligibile vor putea depune proiecte pentru îmbunătăţirea infrastructurii (infrastructură stradală, educațională, centru multifuncţional, locuinţe sociale, spaţii urbane) şi a situaţiei resurselor umane (măsuri de ocupare, medico-sociale și educaţionale) din zona marginalizată şi zona urbană funcţională.